Nombre total de pages vues

dimanche 20 novembre 2011

Macarons cu lamâie si mac







Dupa câteva incercari, mai mult sau mai putin reusite...cu acesti macarons ma pot declara pe deplin multumita :)
Ingrediente:
Pentru macarons:
90 g albus de ou
90 g faina de migdale
170 g zahar pudra
30 g zahar tos
1 1/2 lingura zeama de lamâie
1 lingura colorant alimentar galben
2 lingurite de mac
un praf de sare


Pentru crema:
200ml apa
200 g zahar tos
100 g unt
2 galbenusuri de ou
50 g amidon
sucul de la doua lamîi
3 lingurite de mac
coaja de lamâie


MOD DE PREPARARE
 Macarons:


O conditie esentiala in realizarea lor este ca albusurile sa fie separate de galbenusuri cu 2-3 zile inainte, pastrate la frigider si scoase cu 12 ore inainte de a incepe sa le preparam.
Deci...eu le-am lasat o noapte la temperatura camerei.


Faina de migdale, impreuna cu zaharul pudra, se amesteca si se cern bine impreuna.
Albusurile se bat cu un strop de sare, cand incep sa se intareasca, se adauga cele 30 g de zahar tos.Se bat pana cand bezeaua are un aspect perfect lucios si face un fel de cioc de pasare.


In acest moment, eu am adaugat colorant galben si zeama de lamaie, am mai mixat putin, dupa care am adaugat amestecul de zahar pudra si faina de migdale.


Se continua acum cu o spatula in silicon. De fapt, acum trebuie sa "spargem" bezeaua ...produsul obtinut va fi unul putin moale.Am adaugat acum, semintele de mac.


Cu ajutorul unui posh, asezam mici forme rotunde pe hartie de copt, avand grija sa lasam spatiu intre ele.
Le lasam cca o ora sa se usuce, inainte de a le coace.
Se coc in cuptorul incins in prealabil, 13 minute la o temperatura de 150°C .
Dupa coacere, se lasa sa se raceasca inainte de a se desprinde de pe hartia de copt






























Crema:
Se pun la fiert apa cu zaharul si untul.Dupa topirea untului,lasam putin la racit.


Separat,se amesteca galbenusurile cu amidonul si sucul de lamaie, se adauga amestecul de zahar, unt si apa si se pun din nou pe foc , amestecand intr-una pana cand crema se ingroasa. Se adauga macul si se lasa crema la racit.
Cu ajutorul unui posh, lipim cate doi macarons cu crema. 
Se pastreaza la frigider.



 Pofta buna !


samedi 17 septembre 2011

Pisaladiere (tarta cu ceapa si ansoa)



Pisaladiere este o tarta specifica Frantei,care se realizeaza foarte usor si e foarte gustoasa.Eu am realizat-o aducandu-i o mica modificare
INGREDIENTE:

pentru blat:250g faina
                  150ml apa
                  3 linguri ulei
                  o lingurita drojdie uscata
                  1/2 lingurita sare
pentru umplutura:1kg ceapa
                             ulei de masline
                            cateva fileuri de ansoa
                            masline negre
                            2 linguri de suc de rosii(aici este modificarea mea;))

 MOD DE PREPARARE:

 Se dizolva drojdia in apa calduta, se adauga sarea, uleiul si faina. Se framanta aluatul si se lasa la dospit.
 Ceapa se toaca julien si se pune cu ulei la inabusit intr-o tigaie.Se lasa la foc mic pana se inmoaie bine fara a se colora.Aici,eu am adaugat sucul de rosii.
Aluatul de pizza se intinde intr-o tava pe hartie de copt.Deasupra se dispune uniform ceapa prajita.
Se da tava la cuptor pentru 20minute,dupa care,se scoate si se adauga fileurile de ansoa si maslinele.Se mai lasa la cuptor inca 10 minute.
 Gustul dulceag al cepei se potriveste de minune cu cel al fileurilor de ansoa si al maslinelor!
 Merita incercata...este extraordinara !
Pofta buna !

Si o feliuta pentru voi:



INIMA DE CAPSUNI




INGREDIENTE


pentru blat:2 oua, 60g faina, 60g zahar
pentru sosul de capsuni:100g capsuni,2 linguri de zahar
pentru crema de capsuni:200g capsuni,200ml frisca ,3 linguri zahar,3 foi de gelatina
pentru crema de vanilie:100ml lapte,un baton de vanilie(sau zahar vanilat),100ml frisca,2 linguri de zahar,2 foi de gelatina
pentru montaj si decor:200 g capsuni


Mod de preparare:


  Se prepara un blat  obisnuit din oua,zahar si faina. Se îmbraca cu hartie de copt o forma cu pereti detasabili,in care se pune la copt compozitia de blat.Se coace in cuptorul preîncalzit la 200 grade.
Când este copt,se scoate si se lasa sa se  raceasca inainte de  a detasa hartia .
  Pregatim sosul de capsuni:capsunile si zaharul se mixeaza bine,apoi sosul obtinut se incalzeste pe foc mic,pentru a se topi zaharul. Cu acest sos se inmoaie blatul.






  Pentru crema de capsuni,se mixeaza de asemeni capsunile cu zaharul,se pune sosul obtinut pe foc pentru a se incalzi putin. Foile de  gelatina se pun intr-un vas cu apa rece la inmuiat,se scot,se storc si se adauga in sosul de capsuni caldut.Se amesteca pana la dizolvarea totala a gelatinei si racirea completa a sosului.Se bate frisca peste care se adauga sosul de capsuni obtinut.
  Incepem sa ansamblam prajitura: asezam blatul in forma si dispunem pe marginea acesteia de jur imprejur,jumatati de capsuni cu partea bombata in interior.Se adauga jumatate din crema de capsuni,apoi cateva capsuni taiate in sferturi(in functie de marimea lor) , se adauga restul cremei de capsuni,se niveleaza si se da la rece. 


  In acest timp,preparam crema de vanilie:Batonul de vanilie il taiem in doua pe lung,razuim semintele de vanilie si le adaugam impreuna cu batonul de vanilie in laptele cu zahar,pe foc mic,pentru a infuza si pentru a se topi zaharul. Scoateti batonul de vanilie si lasati putin sa se raceasca.Gelatina,de asemeni hidratata in apa rece,se scoate din apa,se stoarce si se adauga in compozitie.Se amesteca bine pana la dizolvarea totala a gelatinei si racirea completa a compozitiei.Se bate frisca,peste care se adauga aceasta ultima compozitie.
 Scoateti prajitura din frigider,verificati daca stratul de crema este intarit si adaugati al doilea strat de crema.
Decorati cu capsuni sau dupa cum va doreste inima ;)
Si...puteti servi si voi o portie !!


Cheese-cake cu cirese fara coacere



Iata un desert care va place cu siguranta tuturor iubitorilor de prajituri cu brânza. Pentru aceasta prajitura am folosit forme individuale de patiserie, dar merge intr-o singura forma mare !


Ingrediente:


pentru fondul de biscuiti : 250g biscuiti simpli, 30g fistic, 160g unt moale
pentru compotul de cirese : 250-300g cirese curatate de samburi, 50g zahar
pentru crema de branza : 400g branza Mascarpone(sau Philadelphia sau Ricotta), 200ml frisca, 100g zahar, vanilie sau zahar vanilat, 2 foi de gelatina, 2linguri de sirop de cirese recuperat din compotul de cirese.
pentru jeleul de cirese : 100g cirese (ceea ce ramane de la compotul de cirese + cirese crude curatate de samburi), o lingura de zahar, o foaie de gelatina, o lingurita de lichior (de cirese, de preferat)


Mod de preparare:




Am sfaramat biscuitii si fisticul, le-am pus impreuna intr-un bol si le-am amestecat bine cu untul moale.
Am asezat fondul de biscuiti in formele de patiserie si am tasat bine ! Le-am pus la frigider pana cand a fost gata crema.




Pentru compotul de cirese, am pus ciresele cu zaharul intr-o craticioara pe foc mic, timp de 10 minute, amestecand continuu. Am scurs ciresele de sirop si le-am pus deoparte.














Am batut cu mixerul, branza cu zaharul, frisca si vanilia, pana la obtinerea unui preparat omogen.
Am hidratat gelatina in apa rece, apoi am stors-o si am adaugat-o in 2 linguri de sirop de cirese caldut. Am amestecat bine pana la dizolvarea totala a acesteia.


Am adaugat apoi acest sirop in crema de branza si am batut bine cu mixerul.




Am scos formele din frigider cu fondul de biscuiti si am adaugat in fiecare, cate un strat de crema. Am dispus apoi, in fiecare, cateva cirese din compot, dupa care am adaugat restul de crema, pastrand un mic spatiu pentru jeleul de cirese. Am nivelat bine suprafata si am dat la frigider.







In acest timp, am preparat jeleul de cirese : am mixat ciresele ramase din compot cu restul de cirese crude si zaharul, am trecut produsul printr-o sita fina si am pastrat doar partea lichida pe care am incalzit-o putin pentru a adauga gelatina inmuiata si lichiorul.






Am dispus peste fiecare prajitura un strat de jeleu si am dat la frigider pentru cel putin 8 ore.














Tarta cu caise si migdale








Ingrediente
500g caise
un aluat de foietaj
50g fulgi de migdale
2 linguri de miere de albine
pentru crema"frangipane":
75g pudra de migdale
75g zahar pudra
60g unt moale
un ou
o lingura de amidon


Mod de preparare


Garnisiti o forma de tarta cu aluatul de foietaj si intepati din loc in loc cu o furculita.Dati la frigider pentru a prepara continuarea.
Intr-un castron amestecati ingredientele pentru crema,desfaceti caisele in doua.



Garnisiti aluatul de tarta cu aceasta crema,deasupra careia asezati jumatatile de caise.
Stropiti caisele cu mierea de albine si adaugati fulgii de migdale. 


Coaceti in cuptorul preincalzit timp de jumatate de ora.



Eu am mai avut cateva cirese pe care le-am adaugat deasupra.Serviti tarta calduta sau rece !Pofta buna !
Si...acceasi tarta dar cu nectarine...albe si rosii :



Tarta "Ratatouille"

  

INGREDIENTE

o foaie aluat de foietaj

o jumatate de vanata

o jumatate de dovlecel

o ceapa 

o rosie

ardei gras

3 ciuperci

masline negre

3 oua

100ml smantana lichida

cateva frunze de busuioc verde

    sare,piper,cimbru

MOD DE PREPARARE

Am curat ceapa si am tocat-o julien.
Celelalte legume le-am spalat si tocat.
Am pus la calit in ulei ceapa si ardeiul gras.Am adaugat apoi cuburile de vanata si dovlecel.

Eu am pus si cateva bucatele de friptura de curcan ramasa,apoi am adaugat rosia taiata felii.
Am asezonat cu sare,piper si cimbru si am lasat sa se raceasca putin.

Am incins cuptorul.Am batut ouale cu smantana lichida si frunzele de busuioc taiate marunt.



Am asezat aluatul de foietaj in tava,am intepat din loc in loc si am adaugat compozitia de legume.Ciupercile taiate felii le-am asezat deasupra,precum si maslinele .
Am adaugat compozitia cu oua deasupra si am dat la cuptor pentru 30 minute.